2054, Leesburg (Florida). Anul 38 al erei Trump. Transportul aerian mă lasă la pista de aterizare de pe acoperișul imensului bloc în care locuiesc. Cobor cu liftul până la etajul șaisprezece, situat la doar trei metri deasupra nivelului mării când mareea crește. Cu salariul meu slab nu-mi permit nimic mai bun.
În actualele neovenice (cum le-a numit în mod ironic presa), prețul apartamentelor depinde fundamental de proximitatea de nivelul mării. Cele mai joase sunt, evident, cele mai ieftine, deoarece, deși sunt mai bine protejate de radiațiile solare, vor ajunge să fie înghițite de creșterea apelor.
Astfel, puteți cunoaște clasa socială și economică a cuiva pur și simplu întrebându-i înălțimea etajului pe care locuiește. Eu, din păcate, sunt dintr-o clasă inferioară și știu că casa mea va fi sub apă în cel mult un deceniu. Este momentul în care trebuie să-mi îmbunătățesc situația financiară și să cumpăr ceva un pic mai mare. În caz contrar, voi deveni un plutitor, un nenorocit care locuiește în cala unei barje răvășite.
Înainte de a intra în cabină trebuie să-mi scot costumul NBC, care mă protejează de radiația solară intensă și îmi oferă aer necontaminat. Dușurile înmoaie costumul în timp ce o lumină roșie luminează mica încăpere de decontaminare. Un scaner îmi recunoaște retina și lumina verde, ușa casei mele se deschide automat.
Mi-e foame. Deschid un sertar de bucătărie și scot un cartuș de tocană de carne sintetică. Îl introduc în imprimanta mea șef 3D și, în timp ce se gătește, pornesc știrile pe ecranul de perete.
-Gerardo León?
Aproape că am avut un atac de cord... Un tip stă în mijlocul sufrageriei mele!
-Nu te speria. Sunt agentul William Gaff de la Departamentul de Prevenire a Criminalității din Florida. Scuză-mă că am apărut așa la tine acasă, dar, după cum ai înțeles, nu există atmosfera să aștepte afară să ajungi.
Înalt, subțire, pălărie, trenci și papion. Mustață și barbă, fața cu buzunare din cauza revenirii variolei în 2044 și ochi albaștri foarte limpezi. Nu ridică privirea de pe o tabletă pe care scrie.
-Poți să te identifici?
Îmi arată holoplaca sa de grafen. Pare autentic.
-Sunt aici pentru un calcul de rutină. Luna aceasta este timpul să intervievezi toți locuitorii de la etajele șaptesprezece-paisprezece din districtul 56B. Calculatoarele de la sediul general oferă o probabilitate mare de crimă pe aici. Te superi dacă îți pun câteva întrebări?
-Nu, desigur – Este absurd să spui nu. Refuzul de a te supune unui agent precriminal, chiar dacă stă în camera ta de zi, este deja o crimă gravă.
-Să vedem... Gerardo León Cifuentes. Născut la 02.06.2021 în Hermosillo, districtul Sonora, Mexic. Ai emigrat în America de Nord în 2045, corect?
-Da, domnule.
-A studiat administrația digitală și securitatea rețelelor la Universitatea Autonomă din Mexico City. din 2039 până în 2042. Acolo a activat în mai multe grupuri de activism politic antisistem. Aici se pare că a fost membru al grupului Greenpanthers și al Ozone.
-Da, ei bine... Eram foarte tânăr și în Mexic, în acei ani, activismul politic sau apărarea mediului nu era interzis.
-Este adevărat. Aceste grupuri au menținut, printre alte prostii, miturile evoluției biologice și ale schimbărilor climatice. Sunteți pe deplin conștient că apărarea acestor idei încalcă articolul 13.74 c din 2 februarie 2024 din Legea privind blasfemiile și insultele pseudoștiințifice?
-Sunt conștient, dar acesta este trecutul meu, nu prezentul meu.
-De când i s-a acordat un permis de ședere în America de Nord, a lucrat în securitatea computerelor la Tyrell Corporation. Operator tehnic de tip C în departamentul de criptare a datelor din nucleul prototipurilor Dobson. Corect?
-Corect.
-Este o poziție nesemnificativă la nivel administrativ, dar are acces la informații vitale. Nimic mai puțin decât miezul Dobsonilor, nu?
-Da, dar am semnat deja mai multe contracte de confidențialitate și sunt supravegheat constant de membrii securității companiei. Dacă te uiți la palmaresul meu la companie, nu a fost nicio problemă în nouă ani.
-Da, un fișier perfect... prea perfect, nu crezi?
-Nu, cred că este pur și simplu să fii un bun profesionist.
-Văd și că ați respins două promoții, de ce?
-Îmi place foarte mult meseria mea. Dacă ar fi fost promovat, ar îndeplini sarcini mai puțin pline de satisfacții. Vreau să fiu tehnician, nu administrator.
-Îți place să locuiești într-o colibă și scuză-ți expresia, la un etaj șaisprezece, să poți aspira la cel puțin un etaj douăzeci și cinci?
-Îmi place ceea ce fac. Nu puteam suporta să petrec paisprezece ore pe zi făcând o treabă plictisitoare de pixător.
-Ciudat. Pozițiile care vi s-au oferit erau mai bine plătite, dar nu v-ar oferi acces la nucleele Dobson... Sunteți conștient de prejudiciul pe care l-ați putea face societății dacă ați manipula astfel de nuclee?
-Da, știu. Dar ți-am spus deja că totul este monitorizat îndeaproape și... ei bine, ce interes aș avea să rănesc societatea?
-Sunteți conștient de ce ar putea presupune o eroare de securitate în criptarea informațiilor de bază? Știți ce s-ar putea întâmpla dacă grupurile teroriste ar fi capabile să manipuleze nucleele?
-Îmi pot imagina.
-Bine. Acestea fiind spuse, sunt pe cale să efectuez calculul de predicție a criminalității conform ecuațiilor Holson-Moravec, urmând protocolul legal prevăzut în articolul 226 d din 4 iulie din Legea privind prevenirea penală a statului Florida. Sunteți de acord?
-Sunt.
-Imigrant mexican, care însumează 30,25 puncte. Bărbat între 30 și 35 de ani: 2,3 puncte. Venituri lunare cuprinse între 400 și 600 de dolari: 7,45 puncte. Locuință la nivelul 16: 9,34 puncte. Nivel de pregătire A: -8,78. Uite, asta e bine. O pregătire bună previne întotdeauna criminalitatea.
-Ce bine...
-Încă câteva date... ei bine... Acum să facem calculul pe baza genomul său. Profil genetic xantoderm mezoamerican tip 2... Afaceri proaste. Prea aproape de genotipul criminalului obișnuit. Să vedem, să vedem... Oh! Milă! Ai versiunea mutantă a genei MAOA... gena războinic... Te enervezi ușor, nu?
-Nu știu. Nu m-am certat niciodată cu nimeni.
-Macar nu are CDH13, altfel am fi terminat deja. Nu vreau să vă înșel, trecutul și profilul lui rasial, însoțite de stratul său socio-economic scăzut l-au pus deja în lumina reflectoarelor, iar încăpățânarea lui de a fi aproape de centrele Dobson oferă niște date destul de urâte. Vom vedea cum sunt procesate.
O tăcere lungă. Agentul Gaff se uită cu atenție la ecranul tabletei sale. Simt că m-am pierdut. Mă uit nervos în jur. Nu contează, nu am scăpare. Înainte să am timp să mă apropii de uşă, aveam să fiu lovit de taserul puternic pe care îl ascunde în spatele trenciului său.
-Asta este. Coeficientul criminalității de 6,34. Ne pare rău, a depășit 6.2 stabilit de lege. Prin articolul 231.24 a din 16 septembrie din Legea privind prevenirea penală a statului Florida, sunteți reținut și adus în fața justiției.
-Dar... nu am făcut nimic!
-Nu încă, domnule León, nu încă.
Un nou sistem penal post-metafizic
Nedrept, nu? Nicio țară democratică din lume nu ar vota pentru un sistem judiciar care aresează pe cineva care nu a comis încă o crimă. Nu putem face pe nimeni responsabil pentru un act pe care nu l-a efectuat. Dar dacă tableta agentului Gaff avea dreptate și Gerardo León chiar plănuia o crimă cu nuclee Dobson? Nu ar fi grozav să reușești să-l oprești pe criminal înainte ca acesta să facă ceva greșit?
Dacă am putea prezice toate crimele înainte de a fi comise, am elimina pentru totdeauna răul pe care îl provoacă, realizând o utopie polițienească fără precedent în istorie: o lume fără crime (deși nu fără criminali).
Dar cum vom accepta un sistem în care oamenii sunt închiși fără să fi făcut încă nimic? Ar trebui să schimbăm elementele fundamentale ale sistemului însuși. Prezumția de nevinovăție este inclusă în Declarația Universală a Drepturilor Omului... cum vom încălca un astfel de drept fundamental? Nu suntem atât de departe. Să studiem puțin.
Dreptul a fost fondat din timpuri imemoriale din două perspective: majoritatea din punct de vedere istoric este ceea ce s-a numit naturalism, ceea ce înseamnă aproximativ că există o serie de principii și legi universale care trebuie să constituie baza sistemelor noastre juridice.
Problema, desigur, este să știi unde să cauți și să găsești acel minunat drept natural. Și aici avem deja poziții diverse: de la cei care l-au găsit în chiar funcționarea naturii (Aristotel sau stoici), cei care l-au găsit în Sfintele Scripturi (ceea ce este cunoscut sub numele de augustinismul politic), chiar și cei care l-au găsit în chiar funcționarea rațiunii noastre (Spinoza).
Pe partea opusă ar fi ceea ce putem numi, în egală măsură aproximativ (istoricii juridici să mă ierte), convenționalismul, care ar susține că nu există niciun cod juridic sau principii sau legi bune în sine, dar că legile se bazează de obicei pe criterii de utilitate (de unde actualul utilitarist), în emoțiile de plăcere sau repulsie (de unde actualul emotivist), în emoțiile fiecărei epoci sau obiceiuri (obișnuințe sau obiceiuri) href="https://plato.stanford.edu/entries/constructivism-metaethics/">constructivist), a unui pact democratic (de unde contractualism) sau, pur și simplu, pe niște principii învechite metafizice și învechite. href="https://es.wikipedia.org/wiki/Iuspositivism">pozitivism).
În prezent, dată fiind criza marilor sisteme metafizice, vechea și venerabila lege naturală a intrat și ea în criză, diferiții ei rivali fiind mai la modă. Poate că, deși este greu de precizat, cea mai populară poziție astăzi este pozitivismul juridic al lui Hans_Kelsen, care și-a dedicat aproape toate eforturile pentru a crea o lege pură, adică fără nicio contaminare ideologică, socială sau economică de orice tip. natural.
Să ne gândim la un sistem juridic foarte practic legat fundamental de curentul utilitarist și consecințial (ne pasă de consecințele acțiunilor, nu de intenții). Conform maximei utilitarismului, scopul fiecărui stat este să obțină fericirea maximă (și, prin urmare, să minimizeze suferința) pentru un număr cât mai mare de oameni. Dacă, evident, criminalitatea creează suferință, ne dorim o societate în care criminalitatea să fie redusă la expresia ei minimă, dacă nu chiar să dispară complet.
Să presupunem că avem și un sistem predictiv care funcționează destul de bine pentru a prezice cine are o probabilitate mare de a comite o infracțiune. Ne aflăm apoi cu o persoană care, să zicem, are o șansă mai mare de 90% să comită o omucidere. Ce facem? Dacă nu-l arestăm, este foarte probabil să comită crima. Nu ar fi atunci aproape de bun simț să-l arestăm, nu pentru că s-a făcut vinovat de ceva, ci, pur și simplu, pentru că este un pericol iminent?
Acest nou sistem juridic nu s-ar baza pe principii de libertate sau responsabilitate, justiție sau vinovăție, ci pur și simplu în termeni de predicție și protecție (care ar fi motto-ul pe care agentul Gaff l-ar fi înscris pe insigna sa). Infractorii suspectați nu ar fi închiși pentru că nu au făcut absolut nimic, doar pentru a-i proteja pe alții de acțiunile lor viitoare.
Uffffff! Chiar și așa, tot nu mă convinge. Nu vreau să renunț la vechile idei de libertate și dreptate! Dacă înțelegem că a fi corect înseamnă a oferi fiecăruia ceea ce merită, cum vom pedepsi pe cineva pentru ceva ce nu a făcut? Cum vom face pe cineva responsabil pentru o infracțiune pe care nu a decis în mod liber să o comită?
Cipul trebuie schimbat mai mult. Ultimele experimente cu referință la liberul arbitru ne spun că, într-adevăr, libertatea este o iluzie, că nu alegem liber absolut nimic, ci că suntem complet hotărâți să acționăm așa cum facem. În adâncul sufletului, nu suntem altceva decât roboți a căror diferență față de computerele noastre personale nu este altceva decât complexitatea și sofisticarea noastră.
Dacă acest lucru ar fi adevărat, condamnarea pe cineva pentru comiterea unei infracțiuni ar fi o greșeală, deoarece persoana condamnată nu a ales niciodată liber să comită infracțiunea. Așa ceva ar fi la fel de absurd ca să ne pedepsești computerul pentru spânzurare.
Atunci... Doamne! Poate că pre-crima urmează să vină? Trebuie să mă tem că, în orice moment, un ofițer Gaff îmi va bate la ușă și mă va aresta pentru o crimă pe care, nici în acel moment, s-ar putea să nu mă gândesc să o comit? Ei bine, calmează-te. Poate că pre-crima nu va veni atât de repede, deși nu din cauza unor probleme legale, ci din cauza a ceva mai prozaic: dificultăți tehnice.
Este posibilă predicția?
În afară de aceste probleme etice grave ar mai exista și altele practice: avem mijloacele de a prezice cu certitudine absolută dacă cineva va comite o infracțiune? Pentru că întreg acest sistem de poliție distopică ar fi mult mai acceptabil dacă, măcar, am avea acea certitudine că infractorii urmează, cu deplină certitudine, să comită o infracțiune. Am aresta pe cineva cu șanse de doar 50% să comită o crimă? Cu 70% deja? Unde tragem limita pentru o predicție care nu este sută la sută de încredere?
Răspunsul este clar: astăzi nu avem această capacitate de predicție și, mai mult, poate din cauza anumitor probleme de bază, va fi imposibil pentru totdeauna. Acesta este intriga filmului Spielberg, în opinia mea destul de eșuat, Minority Report (2002), bazat pe povestea cu același nume semnată de marele Philip K. Dick în 1956.
În film, nu un supercomputer face predicțiile, ci trei ființe ciudate cu pielea albicioasă și ochi albaștri numite „precogs”, care sunt capabile să anticipeze viitorul cu puterile lor mentale. Cert este că viziunile celor trei nu coincid întotdeauna, iar arestarea se face doar dacă doi dintre cei trei au aceeași viziune. Este ceea ce se numește raportul minoritar, posibilitatea ca această infracțiune să nu fie comisă. Din păcate, în realitate în 2016 raportul minoritar ar avea mai multe volume grosime. De ce?
Pentru început, numărul de variabile necesare pentru a prezice o crimă depășește cu câteva ordine de mărime capacitățile noastre de calcul cele mai optimiste. Nu este nevoie să te duci la crimă, simpla predicție a comportamentului oricărei ființe umane în timpul unei zile este total imposibilă.
Să ne gândim pur și simplu la recentele erori masive comise de principalele companii de predicție a rezultatelor alegerilor. Un eveniment relativ simplu, în comparație cu predicția criminalității, este un singur rezultat electoral... Și Donald Trump câștigă! Același lucru s-a întâmplat cu Brexit sau cu rezultatele inițiale strălucitoare ale Podemos.
Sau să ne amintim de 11 septembrie: serviciul de informații al celei mai puternice țări din lume nu putea prevedea cel mai mare atac din istoria Statelor Unite. Și nu este nevoie să facem politică: ar putea cineva prezice succesul videoclipurilor Google, Wikipedia, Facebook sau pisoi de pe YouTube? Ar putea cineva prezice un fenomen precum Rubius?
Nassim Taleb
Gânditorul libanez Nassim Nicholas Taleb are două lucrări foarte recomandate: The Black Swan (2010) și Antifragile (2012) pe care le dau totul realismului la toți cei care cred că pot prezice toți cei care au realism.
Taleb numește evenimente Black Swan tot ceea ce este foarte puțin probabil să se întâmple și care, totuși, se întâmplă; și ne avertizează că societățile noastre sunt foarte puțin pregătite să facă față impactului acestuia.
Dar ce se întâmplă ca să nu putem prezice corect ce se întâmplă? În primul rând, avem deja probleme pur matematice, altele decât numărul nenumărat de variabile. Să ne gândim la sisteme haotice: un sistem haotic este unul în care se generează schimbări finale enorme în condițiile inițiale foarte mici.
Aceste sisteme sunt, prin definiție, foarte imprevizibile și acesta este motivul pentru care meteorologia poate face predicții fiabile doar cu maximum câteva zile înainte. Clima este un sistem haotic.
Să aplicăm acest lucru la predicția unei crime. Gerardo vrea să introducă un virus în nucleele Dobson. El plănuiește să-și părăsească casa, să ajungă la locul de muncă la Tyrell Corporation și să introducă virusul în computerele atelierului. Cu toate acestea, o furtună neașteptată face imposibilă funcționarea transportului și îl împiedică pe Gerardo să meargă la muncă.
În singurătatea casei sale are timp să reflecteze și decide să nu comită niciun atac, să-și abandoneze viața criminală și să se dedice binelui. Efectul ca Gerardo să comită sau nu infracțiunea depinde de o cauză meteorologică și dacă vremea este imprevizibilă nu am putea trimite agentul Gaff să facă arestarea.
Acest exemplu este simplu, dar dacă reflectăm la amestecul complex dintre sistemele haotice și non-haotice care face ca lumea să funcționeze, ne putem face o idee că prezicerea cu exactitate a viitorului este o sarcină practic imposibilă.
Ambiguitatea futurologului
Karl Popper, filozof și teoretician al științei
Un alt subiect complicat a fost studiat în profunzime de importantul filozof austriac al științei Karl Popper. Oamenii de știință înțeleg că o ipoteză devine corectă sau adevărată atunci când predicțiile așteptate de la ea sunt verificate într-un experiment. Aceasta este baza metodei experimentaleși, ca atare, fundamentul care dă valabilitate tuturor cunoștințelor noastre științifice.
Popper a pus la îndoială acest lucru în felul următor: atunci când facem o predicție, ambiguitatea cu care o formulăm va determina în mare măsură posibilitatea ca aceasta să devină realitate. De exemplu, dacă spun:
„Mâine va fi o zi bună”
Șansele de a face bine sunt foarte mari, deoarece care este o zi bună? O zi în care nu plouă? Dacă este o temperatura confortabilă? Dar o temperatură confortabilă este aceeași pentru un lapon ca și pentru un jamaican? Ar exista chiar și împrejurări în care o zi foarte rece și ploioasă ar fi o zi bună, din moment ce, cel puțin, nu a fost ninsoare abundentă sau nu a avut loc un uragan distructiv. Totuși, dacă spun:
„Mâine la 10:35, temperatura va fi de 22,3°”
Șansele de a eșua sunt mult mai mari. În termenii lui Popper, această a doua ipoteză ar avea mai mulți posibili falsificatori decât prima. Un posibil falsificator este orice rezultat care dovedește că ipoteza noastră este falsă. În acest caz, avem multe: temperatura este de 23º, 24º, 21º, 20º etc. consideră deja predicția falsă. Dimpotrivă, în prima predicție există un singur posibil falsificator: că mâine va fi o zi proastă.
Pentru Popper, cu cât o teorie va fi mai științifică, cu atât are mai mulți falsificatori posibili. A doua predicție ar fi, așadar, mult mai științifică decât prima. Totuși, și aici este cruciul al problemei: o teorie ar putea avea mult mai mult succes predictiv decât alta, pur și simplu fiind mult mai ambiguă atunci când vine vorba de a-și exprima predicțiile. Prin urmare, predicția nu este atât de decisivă atunci când se determină dacă o teorie este științifică sau nu.
Aplicând acest lucru la pre-crima, am avea criminali vinovați sau nevinovați, în funcție nu numai de ceea ce urmau să facă în viitor, ci și de modul nostru de a formula predicții. De exemplu, când spunem că Gerardo are o probabilitate de 92,4% să comită o infracțiune, ce spunem cu adevărat? Care este probabilitatea de a comite orice tip de infracțiune sau una anume? Se menține această probabilitate în timp, adică va fi aceeași peste un an sau peste zece?
Toate aceste nuanțe sunt foarte importante, deoarece nu este deloc același lucru să existe o probabilitate mare de a comite o omucidere. Pedeapsa nu ar trebui să fie aceeași pentru ambele infracțiuni, așa că previziunile ar trebui să poată întotdeauna preciza tipul de infracțiune.
La fel, factorul timp este important: pe parcursul unei vieți, probabilitatea săvârșirii unui tip de infracțiune, oricât de mică, va fi de aproape 100% pentru fiecare ființă umană, în timp ce dacă limităm timpul probabilitatea se va reduce considerabil. Dacă am deveni stricti, am băga toată populația în închisoare!
Dimpotrivă, dacă am făcut o predicție foarte științifică în termenii lui Popper (cu mulți posibili falsificatori), cum ar fi: „Gerardo va introduce un virus în nucleele Dobson marți, 15 februarie 2054 la 10:35 a.m.”
Ar fi predicția ideală, dar, dacă sistemul nostru predictiv nu este incredibil de bun, am avea o probabilitate mare de a eșua, adică șansele ca acest lucru să se întâmple ar fi scăzute, așa că nu l-am putea opri pe Gerardo. Apoi, ne rămân cu două opțiuni: fie ambiguitate, dar succes predictiv (și inechitanță), fie acuratețe și eșec predictiv (și ineficacitate totală).
După cum vedem, formularea predicției este esențială și poate fi teribil de nedreaptă, pur și simplu schimbând câteva cuvinte în ea.
Cazul criminalului stângace și controlul minții
Să presupunem, din nou, că Gerardo León vrea să comită crima. El plănuiește să introducă virusul în nucleele Dobson. Cu toate acestea, el este un programator teribil și de fiecare dată când încearcă să programeze virusul o face greșit și nu reușește să creeze un program eficient pentru a-și îndeplini crima.
Dacă sistemul nostru de predicții ar fi corect, ar ține cont de stângăcia lui Gerardo și pe tableta agentului Gaff ar apărea o probabilitate scăzută ca acesta să comită o crimă. În consecință, Gerardo ar fi eliberat de orice pedeapsă. Ar fi nevinovat, doar pentru că era inutil!
Sistemul penal post-metafizic bazat pe predicție nu ține cont de intenții (din moment ce acestea nu pot fi prezise), doar de consecințe, așa că am putea ține psihopați răi pe stradă atâta timp cât sunt suficient de incompetenți să nu comită crime și am putea închide oameni buni care au ghinionul să greșească cu consecințe fatale.
Am putea rezolva problema creând o nouă forță de poliție specializată în lectura gândită. În curând, cu noi tehnici de scanare a creierului, vom putea vedea clar care parte a creierului este activată atunci când cineva are o intenție rea. Am putea forța populația să poarte un tip de cască care îi monitorizează continuu activitatea creierului și alertează poliția atunci când cineva se gândește să comită o infracțiune.
Poate că ar fi un sistem eficient care l-ar aresta cu ușurință pe neîndemânatul, dar răul Gerardo, deși nu mă pot gândi la o distopie mai oribilă decât cea în care până și gândurile tale sunt controlate de Stat.
Cunoașterea predicției schimbă totul
Agent Gaff nu îl oprește pe Gerardo. Îl avertizează doar că poliția știe că urmează să comită o infracțiune și că îl urmărește pentru a o preveni. Nu ar fi suficient ca Gerardo să-și schimbe comportamentul și să nu comită o crimă?
O proprietate ciudată a oricărui sistem de predicție este că, dacă o persoană implicată în predicție o cunoaște, o invalidează automat. Infracțiunea este săvârșită sau nu, pur și simplu, în funcție de faptul că autorul ei știe că s-a prevăzut că urmează să o comită. Acesta este motivul pentru care construirea unei mașini de predicție infailibilă (ceea ce este cunoscut sub denumirea de impul lui Laplace), ar fi imposibilă dacă ni se oferă acces la rezultatele acesteia. Dacă aparatul prezice că voi face A, atunci nu fac A și am stricat deja predicția.
Numai dacă aparatul rămâne inaccesibil, dacă nimeni nu știe ce prezice până după ce sa întâmplat, atunci s-ar putea să funcționeze. Dar atunci nu ne va ajuta să prevenim criminalitatea!
Cazul criminalului viclean care cunoaște legile probabilității
Tot ceea ce spunem se bazează pe principiul că lumea este o mare mașinărie deterministă, în care nu există loc pentru întâmplare, mereu atât de temut de matematicieni și filozofi. Dacă, de fapt, există evenimente aleatorii, am pune o limită clară a capacității noastre de predicție. În măsura în care aceste evenimente interferează cu cursul infracțiunilor, posibilitățile noastre de a folosi agenți precriminatori se vor diminua.
În ce măsură realitatea este întâmplătoare? Ce pondere au evenimentele aleatoare în fluxul evenimentelor? Este mult sau este puțin? O întrebare aproape metafizică la care este extrem de greu de răspuns. Poate batea aripilor unui fluture în Hong Kong să provoace un uragan în New York? Să trecem atunci la cazuri mai simple și mai concrete.
Dacă Gerardo va decide dacă să comită sau nu o crimă, pe baza unui eveniment presupus întâmplător precum aruncarea unei monede... îl oprim sau nu? Dacă probabilitatea de a veni cap sau coadă este de 50%, probabilitățile de a comite infracțiunea sunt acelea. Pentru a-l opri, ar trebui să stabilim limita pentru a fi arestați, exact, la acea probabilitate de 50% de a comite infracțiunea.
Dar, ce ar fi dacă Gerardo ar ști că aceasta este limita și, atunci, ar decide să-și schimbe strategia? În loc de monedă, el va folosi un zar și va comite o crimă doar atunci când aruncă un unu sau doi. Şansele unui astfel de rezultat sunt una din trei, adică 33,3%. Întrucât limita de arestat este de 50%, prin această metodă Gerardo nu ar fi arestat, eludând sistemele noastre de predicție.
Dacă reducem limita de probabilitate, Gerardo ar putea folosi întotdeauna metode noi. Dacă punem acum 20%, Gerardo ar putea continua să-și folosească zarul, dar acum ar comite o crimă doar dacă ar arunca una. Deoarece scoaterea are doar o șesime probabilitate (17%), ne-ar scăpa din nou.
Și, din nou, avem problema că nu putem prezice intențiile. Un psihopat însetat de sânge, cum ar fi, de exemplu, Anton Chigurh (personajul interpretat de Javier Bardem în No Country for Old Men) a folosit și el aruncarea unei monede pentru a decide dacă să ucidă sau nu.
Am fi cu toții de acord că un tip ca acesta ar trebui să fie închis în cea mai adâncă celulă a celei mai sigure închisori din lume și, totuși, ar putea scăpa de lege, pur și simplu având cunoștințe de bază despre legile probabilității.
Poliția predictivă astăzi
Un alt lucru, în opinia mea total sănătos, este să utilizați predicțiile ca ghid pentru investigații și să luați diferite măsuri care să nu încalce prezumția de nevinovăție. De fapt, este ceva ce facem cu toții în viața noastră de zi cu zi.
Știm cu toții că în orașele noastre există zone sau cartiere prin care nu este foarte recomandat să treci în anumite momente. Când alegem să nu trecem pe acolo, acționăm ca polițiști predictivi: calculăm că, în acele zone, sunt mai probabil să apară crime decât în altele.
Ceva de genul acesta, deși într-un mod mai serios și mai sistematic, este ceea ce fac diferitele proceduri de poliție predictivă care există deja astăzi și care sunt utilizate de multe departamente de poliție (de exemplu acesta sau éste), pare cu oarecare succes.
În vremurile big data, la fel cum profilurile de consumatori sunt folosite pentru a prezice achizițiile și, prin urmare, pentru a dezvolta strategii de marketing, se pot stabili predicții, mai mult sau mai puțin precise, deși mult mai umile decât în Raportul minoritar, despre infracțiunile viitoare și, în consecință, se pot dezvolta strategii de prevenire.
Pentru că este posibil să se stabilească sisteme predictive care să nu încalce niciun drept civil, pur și simplu prin a nu opri pe nimeni înainte de a comite infracțiunea, ci limitându-se doar la strategii de prevenire.
De exemplu, dacă avem predicții care indică faptul că criminalitatea va crește într-un cartier al orașului din cauza diverșilor factori (creșterea șomajului, creșterea ghetourilor, prezența mafiilor etc.), putem planifica strategii pentru a o evita: creșterea prezenței și supravegherii poliției, consolidarea programelor educaționale, cooperarea cu diferite autorități politice și sociale etc.).
Motto-ul nu ar mai fi predicție și protecție, ci predicție și prevenire. Previziunile, pentru că sunt întotdeauna falibile, nu ar trebui să ne conducă niciodată la detenție (cu atât mai puțin la pedeapsă), ci întotdeauna doar la prevenire.
Să revenim la Gerardo. Agentul Gaff nu-l oprește, ci doar îl avertizează că poliția îl are în vizor și că dacă comite o crimă șansele lui de a scăpa sunt practic nule. Agentul Gaff te-ar avertiza doar cu intenția de a te descuraja să comiți o crimă. Este foarte posibil ca așa ceva să-l descurajeze pe Gerardo să comită crima, deoarece ar trebui să fii foarte prost pentru a ataca știind că poliția este pe tine.
Acesta este viitorul (și deja prezentul) sistemelor noastre de poliție. Se apreciază, și practic inevitabil, că progresele științifice și tehnice nu durează mult pentru a fi aplicate metodologiei poliției. Atunci de ce să nu aplicați și tehnici de predicție?
Singura problemă este, după cum am văzut, că apărarea dreptului la securitate ca obiectiv principal al oricărei organizații de poliție care se respectă nu ajunge să încălcarea altor drepturi precum dreptul de a nu fi supus unei detenții arbitrare, dreptul la viață privată (cât de departe ar putea merge precriminarea în colectarea datelor de la un individ pentru a-și face previziunile?) sau, în prezumție, dreptul deja menționat.
Vom vedea cum evoluează problema în următorii ani și sperăm că niciun agent Gaff nu va trebui să bată la ușa noastră.
Fotografii | istock, Agathe